Fenomen. LUNA de SÂNGE: Sfârşitul lumii şi a doua venire pe Pământ a lui Mesia?

Puţini sunt cei care ştiu că, potrivit profeţiilor, ”luna de sânge” marchează sfârşitul lumii şi a doua venire pe Pământ a lui Mesia.
Marte, Soarele şi Pământul s-au aliniat formând o rară “opoziţie a planetelor” ce se produce o dată la 778 de zile, iar Luna, în mişcarea ei în jurul Pământului, intră treptat în umbra acestuia.
Nu e coincidenţă?

Eclipsa de genul acesta este numită ”luna de sânge” din cauza culorii roşiatice pe care o capătă luna şi este prima dintr-un interval de patru eclipse produse la interval de aproximativ şase luni: 15 aprilie 2014, 8 octombrie 2014, 4 aprilie 2015 şi 28 septembrie 2015.
Patru eclipse totale de lună produse într-un interval atât de scurt s-au produs numai de câteva ori în ultimii 2000 de ani şi au coincis cu evenimente religioase semnificative la nivel global.
Un detaliu important este faptul că prima luna însângerată a fost vizibilă în ziua în care evreii au sărbătorit Paştele, iar următoarea se va produce într-o altă sărbătoare iudaică importantă, de Sukkot. Celelalte două eclipse ce se vor produce anul viitor se vor produce tot de Paştele Evreilor şi de Sukkot. Pastorul Hagee spune că, “potrivit profeţiilor biblice, istoria lumii  se va schimba dramatic. Este ceva ce nu poate fi o simplă coincidenţă.”