Pana acum 3 ani nu credeam in fenomene paranormale, auzeam povesti de la
diversi oameni dar credeam ca imaginatia le-a jucat feste.
Era noaptea de Inviere, dupa ora 12 este obiceiul sa mearga oamenii si
sa duca lumina pe morminte. Asa am facut si noi, fiecare cu candela in
mana am mers in cimitir la mormintele rudelor, prietenilor care au
trecut in nefiinta. E singura noapte din an in care cimitirul pare
primitor, nu este mormant la care sa nu fie aprinsa cate o lumanare,
sute de oameni stau langa crucile reci si deapana amintiri despre cei
care au plecat dintre noi… Eram impreuna cu sotul, cumnata si cumnatul
meu, am terminat de pus lumanari in cimitirul ortodoxilor si am hotarat
sa mergem si la mormantul bunicii care era in cimitirul pentru
penticostali. Am ajuns la poarta cimitirului, m-am uitat un pic, era un
singur mormant luminat iar la capatul acestuia stateau trei oameni, am
tras de poarta sa o deschidem dar aceasta era incuiata. ” Trebuie sa fie
deschisa, doar acei oameni pe unde au intrat, am gandit eu.” Sotul meu a
reusit sa deschida poarta am intrat in cimitir, am tras cu ochiul la
acei oameni, erau doua batrane imbracate in negru iar in mijlocul lor
statea un barbat inalt, slab, cu o structura osoasa, era imbracat
intr-un pardesiu alb cu nasturi mari negri. Cred ca au observat ca ii
privesc pentru ca barbatul a ridicat pentru o secunda capul din pamant,
eu mi-am schimbat privirea fara sa spun nimic. Inainte sa intram in
cimitir a inceput un vant destul de puternic si candelele noastre s-au
stins, eu mi-am indemnat sotul sa mearga sa ceara lumina de la acei
oameni doar nu este nici o problema. Atunci sotul meu ma intreaba: Care
oameni??? Am ridicat privirea am observat ca nu este nimeni langa acel
mormant……Au inceput sa-mi tremure picioarele si il tineam strans de mana
pe sotul meu. Clipele cat am mai stat in cimitir mi s-au parut ore
infricosatoare. Cand am iesit din cimitir le-am spus celor trei ce am
vazut. Nu prea m-au crezut, au spus ca mi s-a parut, dar totusi l-am
rugat pe sotul meu sa intrebe vecinul, un om in etate, cine este
inmormantat acolo.
SURPRIZA. Cel inmormantat acolo a fost exact cum l-am descris eu…inalt,
slab, veterinar de profesie, de aceea umbla toata ziua imbracat intr-un
halat alb. Langa mormantul lui sunt ingropate mama si bunica lui.
Nu stiu de ce l-am vazut doar eu….nu pot sa-mi explic fenomenul, poate
daca nu-mi confirma vecinul desi am vazut cu ochii mei, si acum am
intiparita in minte acea imagine, as fi spus ca poate mi s-a parut…….
Primele evenimente paranormale le-am istorisit în scris domnului Ion
Tugui, cu speranta ca îmi va da o îndrumare sau o directionare, iar
dumnealui mi le-a publicat în revista “Magazin” din anii 1992 sau 1993. A
facut numai o expunere a faptelor descrise de mine. Apoi, trairile, sau
mai bine zis aventurile mele paranormale, mi le-a publicat în cele doua
volume scrise de dânsul VISE,VIZIUNI, PROFETII si LUMEA SPIRITELOR. O
simpla expunere de fapte fara o explicatie, fara o aprofundare a
faptului descris, fara o concluzie, fara o cauza.
Neavând o educatie serios îndreptata spre credinta, neavând o cultura
religioasa, ci doar câteva notiuni de baza referitoare la crestinism,
neauzind pâna în anul doi de facultate de credinta mozaica, nestiind
nimic despre evrei, Moise, Isus în afara de CRACIUN, PASTE, sarbatori
tinute în casa, desi tatal meu era o enciclopedie, la cutremurul din
1977 am avut prima manifestare iesita din sfera normalului, pe care am
povestit-o doar sotului meu si la înca vreo doua persoane, în ideea de a
nu fi considerata un pic “sarita”.
Cutremurul din 1977 l-am trait în Bucuresti. Daca nu as fi simtit un
freamat, o nervozitate, dorinta de a fugi, l-as fi trait în Facultatea
de Chimie, care s-a si darâmat, împrastiind mirosul ei pâna în Piata
Kogalniceanu si flacarile pâna la cer. Asa, l-am trait în casa unde eram
gazduita atunci, la Piata Dorobanti.
Evenimentele au aparut cam la o luna dupa aceea. În fiecare noapte ma
trezeam la ora 2, iar în dreptul ferestrei mi se arata silueta unei
femei îmbracata în negru, cu fata vizibila si cu mâinile vizibile pe
silueta neagra. Era prezenta indiferent daca dormeam cu lumina stinsa
sau aprinsa. În acea perioada, desi eram studenta la Chimie, studiam
canto cu o cântareata de opera – la care mergeam de 3 ori pe saptamâna.
Neavând pe nimeni cât de cât apropiat, am rugat-o sa ma îndrume catre un
doctor psihiatru, întrucât eu credeam ca am luat-o razna de la
cutremur. Aceasta persoana m-a luat de mâna si a mers cu mine la o
biserica situata pe strada Uranus. Mi-a spus sa intru în biserica si sa
ma uit foarte bine, sa îi spun daca vad persoana de pe perdea. Nu a fost
nevoie sa ma uit prea mult, persoana cautata era în fata mea în
momentul în care am trecut pragul bisericii, înfatisata exact ca în
viziunea mea de pe perdea – era SFÂNTA PARASCHEVA. Odata identificata,
nu mi s-a mai aratat. De atunci, am mers ani de zile vinerea la biserica
si pot spune ca de atunci am început sa ma trezesc din punct de vedere
religios.
În alta ordine de idei, în momentul în care am vorbit cu doamna
Valentina Gârlea de la Iasi si i-am spus ca eu nu sunt o persoana
religioasa, ca sunt asa, ca toata lumea, si nici nu ma consider o
persoana deosebita din punct de vedere spiritual, deci nu înteleg de ce
pot vedea aurele si trai alte lucruri, dânsa mi-a spus ca pot sa nu fiu
în aceasta viata, dar vin cu ele din alte vieti si ca într-o zi voi
vedea aurele pe straturi, deci cele 7 corpuri.
Asa am început sa îmi fac o cultura elementara religioasa. Am simtit o
durere infinita, purtata cu mine luni de zile, în momentul în care
ziarele au anuntat uciderea lui PETRU CULIANU, desi în momentul
disparitiei lui eu habar nu aveam cine este si cu ce se ocupa. Nu am
înteles nici pâna astazi ce legatura am cu acest om, pe care, în
momentul în care ma gândesc la numele lui, mi-l imaginez cu niste ochi
albastrii precum flacara.
Am început sa citesc depre manifestarile paranormale în revista
“Magazin”, în urma primului eveniment paranormal trait la mine acasa, cu
toate luminile aprinse si în prezenta a patru persoane. (Aparitia de pe
perdea o consider a fi o traire personala, care nu poate fi dovedita.)
Deci, prima manifestare dovedita s-a întâmplat în momentul în care
serbam ziua de nastere a mea (11.11), a sotului meu (13.11) si a
fratelui lui geaman. Eram în bucatarie în jurul mesei, fratii fata în
fata si noi, sotiile, vis-a-vis. Era putin înainte de 12 noaptea.
Vorbeam despre soacra mea decedata si despre bunica sotului meu, si ea
decedata, a carei zi de nastere era tot 11.11. Pe dulapul din bucatarie
aveam o foarfeca chirurgicala foarte strânsa în nit. Deodata, foarfeca a
sarit de pe raftul pe care era asezata, a ramas suspendata în aer, s-a
deschis si s-a închis de 3 ori, apoi a sarit cu bolta la aproape 2 metri
de dulap. Atât.
Am început sa caut sa ma informez despre lumea de lânga noi, de lumea
de dincolo de noi, de lumile de alta frecventa. Sunt trecuta prin tot
felul de manifestari despre care nu stiam nimic pâna în momentul trairii
lor si care îmi dau un impuls de a cauta sa ma informez.
***
Vad aura umana aproape instantaneu, fara a ma concentra în vreun fel.
Desi am acest dar, pentru care marturisesc ca nu am facut niciun efort
anume, înca nu stiu sa interpretez ceea ce vad. Aura mea personala este
colorata în purpuriu-visiniu stralucitor, cu scintilatii. În momentul în
care o vad în oglinda, si peretii din jur au aceasta culoare, si
oglinda. Presupun ca acesta este oul meu de lumina. Vad, de asemenea,
conturul galben de vreo 15 cm din jurul capului, sub care este asezat un
contur verde, lipit aproximativ de cap. Vad ceakra superioara la mine,
care în unele zile este precum un gref scintilând deasupra capului. În
alte zile, acest gref este colorat în purpuriu, sau purpuriu cu alb,
precum o înghetata asortata.
Mi-am vazut al 3-lea ochi foarte adânc colorat în albastru-indigo,
precum un vârtej sclipitor, de care, sincera sa fiu, m-am speriat.
Ceakra gâtului o am precum o farfurie bleu, cea a inimii precum o inima
mare purpuriu-visiniu-deschis, scintilând, tivita cu 2,5 cm verde.
Ceakra rosie, precum o pâlnie orientata în jos, de culoare rosu. Nu am
reusit sa vad ceakra galbena si cea portocalie, poate pentru faptul ca
în dreptul lor este asezata chiuveta de la baie, unde fac aceste studii.
Vad si la alte persoane ceakra superioara, care în general are
dimensiunile unui mar, si de cele mai multe ori îmi da senzatia de
bej-mov-roscat. Aurele altora le-am vazut în general colorate în galben
verzui sau în mustar.
As fi foarte fericita sa studiez harta culorilor si sa stabilesc o
corelatie între acestea si caracterul persoanei. As vrea sa pot vedea
mai mult. Aura personala o pot vedea atât pe lumina, cât si pe
întuneric. La alte persoane o vad pe lumina.
Îmi vad si umbra pe cer, care variaza ca marime, presupun eu ca în
functie de dispozitia sufleteasca. De asemenea, vad aura umbrei lasata
de mine pe pamânt, cu soarele sau luna asezate în spatele meu. Aura
umbrei pe pamânt este colorata în verde, sau de cele mai multe ori în
visiniu.
(Astazi mi-am studiat aura, ca de altfel în fiecare zi. Al 3-lea ochi
era cât o lamâie de culoare galben cu scintilatii turcoaz. Aura
generala nu îsi modificase culoarea purpuriu cu trecere spre lila. Ceea
ce mi s-a parut nou, a fost aparitia în spatele meu a unei umbre negre,
care pastra aspectul corpului meu, dar era mai mare. De ceva timp am
început sa vad si corpul cu norisori colorati, banuiesc a fi vederea
corpului emotional.)
***
În legatura cu spiritul pe care eu l-am considerat ghidul meu, pot sa
va spun ca mi se arata în vis sub forma unui barbat în jur de 45 ani,
de statura medie, robust, dar nu corpolent, saten cu ochii caprui,
îmbracat cu o camasa bleu, cu par destul de subtire pe cap, cu fata mai
mult rotunda decât ovala, cu trasaturi regulate simetrice, dar o figura
comuna. În situatiile când stateam de vorba, adica îmi comunica ceva, el
era asezat la o masa asemanatoare unei mese de prezidiu la sedintele
pcr, iar eu stateam în fata lui de cealalta parte a mesei, în picioare.
Mi-a comunicat în felul acesta decesul sorei tatalui meu care traia în
strainatate si de la care nu mai aveam vesti de câteva luni. Mi-a spus:
“R. nu mai traieste 3 zile”. Eram în 29 iunie de Sf. Petre, noaptea, si
ea a murit pe 30 iunie. Noi am aflat oficial de decesul ei în
septembrie. Aceasta moarte îmi fusese anuntata înca din luna aprilie de
bunica mea, mama tatalui meu, oarecum simbolic. Am visat-o pe bunica mea
(pe care nu o visasem niciodata în cei 20 de ani de când decedase)
împreuna cu un barbat tânar la o rascruce de drumuri, asteptând parca un
autobuz. Cum am vazut-o, am întrebat-o când va veni pe la noi. Mi-a
raspuns ca acum se duce la R. – sora tatalui care urma sa moara în iunie
-, pe urma merge la Vica, alta sora a tatalui meu, si pe urma va veni
la noi. Într-adevar, dupa moartea matusii mele din strainatate, a murit
în august sotul celeilalte surori a tatalui meu, si în ianuarie a murit
tatal meu. Persoana care o însotea pe bunica, am identificat-o la vreo
10 ani dupa vis cautând niste poze vechi. Era strabunicul meu,
fotografiat cu bunica mea pe la 1916.
Revenind la ghid, într-o alta noapte, asezat în aceeasi pozitie în fata
mesei, a început sa îmi povesteasca despre nenumaratele necazuri pe care
le va avea cumnatul meu, fratele sotului meu. Ceea ce îmi povestea era
dezastruos, eu am început sa plâng si sa îl rog sa nu îmi mai spuna, ca
mi se face frica. De atunci nu mi s-a mai aratat în felul descris mai
sus si nu mi-a mai facut vreo comunicare în acest fel. L-am revazut în
cele doua nopti în care mi-am parasit corpul.
***
În prima noapte în care mi-am parasit corpul m-am trezit (e un fel de
a spune, fiindca eram în stare cataleptica) în dormitor; vedeam
perfect, desi era întuneric. Totul era scaldat în lumina portocalie.
M-am vazut dintr-un colt al tavanului cum ma ridic, ma asez pe marginea
patului. Ma vedeam de undeva de sus. Acolo sus eram sub forma unui glob
luminos de dimensiunea unei bile cu diametrul de 3 cm. M-am ridicat deci
din pat si m-am asezat pe margine. Eram îmbracata identic, doar ca
imaginea corpului era ca din fum aglomerat. Se pastrau culorile identic
cu cele avute în corpul fizic. Practic, vedeam 1) corpul fizic în pat,
2) corpul identic translucid asezat pe marginea patului si 3) imaginea
de sus. Simteam o rigiditate totala, vedeam fara sa fi deschis ochii.
Totul era scaldat într-o lumina portocalie. Am revenit în corpul fizic
în momentul în care, printr-un efort deosebit, am reusit sa misc un
deget de la picior si sa îl ating de corpul sotului meu.
A doua parasire a corpului s-a întâmplat la un interval de
aproximativ o saptamâna fata de prima. Totul a fost identic pâna la
asezarea corpului translucid pe pat. Acesta s-a ridicat si a mers la
fereastra unde a vazut realitatea de afara, scaldata în portocaliu. În
acest moment, când ma uitam pe geam cu corpul translucid (corpul fizic
fiind cataleptic in pat), ghidul meu a venit din spate, m-a prins de
gleznele corpului de fum, m-a adus într-o pozitie orizontala, identica
cu cea a corpului fizic ramas în pat, mi-a vorbit spunându-mi: “Sa vezi
si tu cum este”. Apoi am vazut bila de lumina – care eram eu – însotita
de bila de lumina – care stiam ca este el – traversând fereastra prin
geam si plonjând afara în curtea blocului, care de aceasta data nu mai
pastra nici un contur, ci era neagra dens, ca si cum am fi fost doua
luminite într-un butoi cu smoala. Am vrut sa merg la o anume persoana,
dar fiind foarte întuneric, necunoscând drumul, mi s-a facut frica si
gândind ca daca nu ma întorc în 10 minute în corpul fizic acesta va
muri, am decis sa ma reîntorc, reusind acest lucru printr-un efort
deosebit de a misca un deget de la picior si a-l atinge de sotul meu.
Cred ca reintrarea în corp am realizat-o de fiecare data prin crestetul
capului.
A treia tentativa de parasire am avut-o într-o dupa-amiaza, când am
început sa vad de jos în sus conturul capului patului, deci ieseam tot
prin crestet, dar la jumatatea drumului am spus “Treci înapoi!”. De
atunci nu am mai parasit corpul fizic întrucât îmi este frica asa, de
una singura.
***
Sunt o persoana rationala, sau cel putin asa ma consider eu. Am
primit mesaje în vis, în clar, referitoare la decesul unor persoane
apropiate. Am primit mesaje prin clarauditie, legate de evenimente
deosebite, precum nasterea sau moartea. M-am dedublat în somn fara sa
stiu si m-am aratat sotului meu fugind prin casa, desi corpul meu fizic
dormea pe fotoliu. Îmi pun tot timpul întrebarea: de ce am trait aceste
experiente, care mi se repeta aleator, la diferite intervale de timp, si
nu pot eu dirija aparitia lor? E ca si cum mi se arata o prajitura pe
care nu o pot atinge, fiind dincolo de geamul vitrinei…
***
Eram în 16 ianuarie 1994, acasa la parintii mei. Duminica. Eram
asezati la masa, eu vis-a-vis de sotul meu, mama în stânga, tatal meu în
dreapta. La un moment dat, am auzit în urechea stânga, asa cum auzi la
telefon o voce, mai putin intensa ca sonoritate, dar foarte clara, o
voce de femeie, care mi-a spus: “Copilul tau va avea sufletul tatalui
tau”. La acea data eu aveam 38 ani, nu intentionam sa am un copil.
Totusi, uitându-ma la tatal meu, care arata foarte bine pentru cei 70
ani ai sai si care era frumos, cu ochii albastri sclipitori, m-am gândit
asa, ca pentru mine, ca vor mai trece cel putin 10 ani pâna când tatal
meu va trece dincolo, si atunci, eu având 48 de ani, voi fi prea batrâna
sa mai am un copil. “NU TE MAI UITA, CA MOARE!”, am auzit foarte tare
în urechea stânga aceeasi voce de femeie.
Joi, 20 ianuarie, de la serviciu am trecut pe la parintii mei. În
momentul în care deschideam usa camerei în care dormea tatal meu,
aceeasi voce de duminica, tare de data acesta: “ÎNCA NU A MURIT!”. Am
vorbit cu tatal meu si am plecat acasa.
Vineri, 21 ianuarie, seara, îi asteptam pe parintii mei, întrucât se
împlineau 10 ani de la casatoria mea. Nu au venit. Tatal meu a suferit
un accident vascular si în 22 ianuarie a murit.
Desi am fost oarecum anuntata de ceea ce avea sa se întâmple, nu am
simtit nicio teama si nu am luat în seama ceea ce mi s-a comunicat. Ma
întreb acum: cine mi-a comunicat? Stiu sigur ca nu m-a mintit. Dar daca
nu m-a mintit, înseamna ca si prima afirmatie trebuie sa fie adevarata?
COPILUL MEU ARE SUFLETUL TATALUI MEU!? Fetita mea s-a nascut în 17 mai
1995. Este adevarat sau nu? Copilul meu are anumite asemanari, dar cred
ca sunt ereditare.
Cu tatal meu am mai comunicat în vis, când m-a îndrumat si mi-a spus concret ce am de facut într-un proces…
